N-aş fi crezut să fie atâţia curioşi. Toţi se îndreptau puhoi spre locul îngrădit cu gard de plasă, protector al exponatelor încornorate. Când să intrăm în spaţiul dedicat, acolo unde se forma intrarea, un grup de tineri voluntari nu prididea încasând tariful pentru vizitare. Ce plată, ce bilet, aveam doar 20 lei în buzunar şi am fi vrut să îi salvăm, să bem un suc aniversar.
Ne vine rândul la strâmtoare şi soţul meu cere "un doi într-unul". M-am făcut mică instantaneu, cum mi se întâmplă ori de cîte ori îl apucă negociatul. "Cum vine asta?", se miră voluntarul. "Păi, numai mie îmi trebuie bilet, că dânsa oricum nu se pricepe!"
Şi uite că băiatului i s-a părut un argument solid, a rânjit îngăduitor în direcţia mea şi ne-a taxat doar 10 lei. Dacă mi-aş fi scris în frunte că n-am habar de vehiculele pe două roţi, aş crede că ar fi fost gata să mă declare VIP.
M-am străduit să par profană până la sfârşit, să dau însemnătate singurului bilet plătit. Am ascultat dezbateri lungi legate de echipamente, de motoare şi despre cele mai trăznite accesorii. Abia am băgat în seamă modelele feminine încălecate pe fel de fel de mărci faimoase.
De ceilalţi 10 lei ne-am cumpărat vată pe băţ şi uite-aşa ţin minte şi acum ce bine am petrecut anul trecut de ziua mea.
