Semne de frumuseţe

Fetiţa are o seringă şi o pacientă permanentă. Seringa i-a lăsat-o drept amintire asistenta care a tratat-o la domiciliu impotriva unei viroze căpătate la gradiniţă, iar pacienta ei este mamaia. Micuţa crede cu tărie că, dacă o tratează bine pe mamaia, acesteia o sa ii creasca alt sân pe locul celui extirpat.

  O controlează zilnic, tot aşteptând ca în locul cicatricei lungi să fi crescut, graţie tratamentelor ei meticuloase, "sâsa" multaşteptată.
   Pentru cea mică, mamaia este aşa dintotdeauna, dar ea încă nu se învaţă cu ideea. De fiecare dată când mamaia se întoarce de la doctor, de la unul adevărat de data asta, copila zburdă fericită văzând-o cu sânii amândoi la locul locul lor.

      "Mamaie, ţi-a pus doctorul sâsa la loc?" Abia apoi se dumireşte că, în locul cu pricina, mamaia şi-a pus balonul ăla greu şi mare, care de obicei zace acoperit cu un şervet pe noptieră. 

   " Da' te-a durut, mamaie, când te-a tăiat? Mai lasă-mă să văd o dată!" şi o trage iar de bluză să vadă cu ochii ei acel loc neted şi rozaliu. 

  Fetiţa povesteşte tuturor despre mamaia ei fără un sân. Când o întâlnesc, îmi sare repede în braţe. Ne alintăm puţin şi nu durează mult până începe să mă controleze în decolteu. E totul în regulă acolo, mă strânge tare-tare lângă obrazul ei şi-mi spune la ureche că mamaia e bolnavă... 

  Aş vrea să găsesc formula magică prin care să îi explic acestei mici făpturi că o femeie, chiar şi fără sâni, e tot frumoasă, tot plină de iubire, tot femeie. E o problemă pe care nici adulţii nu o înţeleg.

  Atenţie, fetiţei nu pot să îi servesc baliverne şi cu mamaia am vorbit deja. Nu are de gând ca, la peste şaizeci de ani câţi are, să-şi pună silicoane, fie ele chiar subvenţionate de către stat. Suntem trei generaţii şi toate trei dezbatem intens problema asta.

  Cred însă că mamaia va rămâne până la capăt pacienta de suflet a nepoatei sale şi-şi vor răspunde una alteia la întrebări fără să le înveţe nimeni cum s-o facă.

"Ţine-te de flanel!"

   "Ţine-te de flanel!", vorba lui nea Mihai când îl învăţa pe fiu-său că în viaţă nu contează să fii băgat în seamă, ci doar să fii în rând cu ceilalţi. Că n-are sens să fii în frunte, primul, ci doar să fii acolo, printre ei, aproape. Ca la pomană, la veşnica pomenire, unde nu este important să apuce toată lumea de colivă, ci să se ţină de haina celui mai apropiat. O undă din vibraţia încărcată de har vă va ajunge şi pe voi.O lingură din arpacaşul dulce vi se va împărţi şi vouă şi poate chiar veţi nimeri o bombonică dură, cât să vă zdruncine ameninţător smalţul danturii cu greu tratate în multiple rate.

  Un preot care te îndrumă este un trainer bun. Aşa am gândit la ultima slujbă importantă din viaţa mea. De parcă văd doar traineri peste tot. Şi, mai ales, când nu te lasă să te înfrupţi, nu o să spună niciodată "Să n-o iei personal!" Iar când te împărtăşeşte nu  te evaluează pozitiv, zicând: "O fac pentru că ai nişte merite deosebite!" E lucru mare să fii preot, iar despre ce înseamnă să fii trainer, încă mai învăţ.

  Mă simt însă inspirată şi n-am de gând să mă ţin de flanel.

  Pe nea Mihai şi pe băiatul lui nu i-am văzut de-o viaţă.

  Aşa că pot să vă îndemn, ei n-au cum să mă audă: dați drumul la flanel și fiți voi înșivă!