Am bâzâit prin magazine, am urcat, am coborât, am pipăit, m-am rătăcit, am comparat, n-am cumpărat, am pus numai în Carrefour câteva alimente în coș și gata, am mers la casă să plătesc, la o coadă destul de mare, așa cum era dealtfel și de așteptat.
Gut. Momentele astea, minutele astea lungi până să îți vină rândul trebuie știi să ți le și gestionezi puțin, să nu te încarci cu energie negativă, să mai privești prin rafturile alea cu produse mici cât palma, numai bune de aruncat în ultima secundă printre cumpărături, să încerci să te abții, să tragi cu ochiul prin coșurile altora, să vezi ce se mai cumpără, ce mai mănâncă lumea, să te și miri în sinea ta cum se îmbuibă unii sau dimpotrivă ce diete cu broccoli și cu iaurturi par să încerce alții...
În spatele meu am simțit oarece foială, o voce de om tânăr către o voce de femeie pe potrivă, erau în dubiu dacă se merită să stea la ditai coada sau să renunțe, să plece pur și simplu, să ducă înapoi pe raft fără să cumpere lucrul acela, probabil prea mic, prea ieftin și nedemn pentru efortul de a sta la o coadă atât de mare. Se sfătuiau dacă să întrebe cumpărătorii dinaintea lor dacă li s-ar permite să treacă în față, dar nu îndrăzneau, așa că m-am întors spre ei pe jumătate și m-am trezit că îi încurajez, ca în cărțile motivaționale aproape: ”Dacă nu încercați să întrebați măcar, nu aveți nicio șansă”, dar n-am avut efect, m-am simțit ca o timidă care împinge de la spate cu vorba bună alți timizi.
Nici gând să treacă în față, li se făcuse foame, vorbeau de KFC, de hamburgerii pe care i-ar fi putut mânca ei doi târziu în seara aia, ba și o salată pînă la urmă ar fi fost suficient de bună, că ar fi făcut-o ei repede, acasă, ce să mai piardă vremea prin oraș? Au observat și cremșnitul meu de pe bandă și au uitat de hamburgeri, ar fi dat toate meniurile serii înainte invocate pe două cremșnituri ca ale mele, aveau deja poftă de dulce, măcar niște eclere, dar când să mai alerge printre rafturi după ele, deja coada înaintase mult.
Pac, înainte să îmi vină rândul, m-am întors către vocea de bărbat care vorbea cu vocea de femeie din spatele meu și m-am simțit atât de generoasă încât i-am zis: ”Poți să plătești înaintea mea acum, dacă dorești!” Mi-a mulțumit zâmbind, era atât de tânăr, aproape un licean, s-au strecurat pe lângă mine amândoi, nu înainte să apuc să văd cutiuța albastră Durex pe care o avea în palmă el. A pus-o discret cu fața în jos pe bandă în fața vânzătoarei, a plătit și au plecat îndrăgostiți în treaba lor. Nu știu dacă s-au dus până la urmă la KFC, dacă au mâncat eclere sau dacă le-a mai trebuit ceva în seara aia în afară de protecție și foarte multă dragoste.
Dacă îi observați și voi la coadă pe undeva, spuneți-i lui discret, dar hotărât: ”Te rog să te bagi în față!” Și faceți pentru asta o casă specială, cu cei mai delicați angajați și cei mai răbdători clienți! Că, nu de alta, dar parcă ar fi păcat să se răzgândească și să nu se mai iubească safe.
