 |
| Fiord |
Nopțile albe ale Norvegiei m-au lăsat cu
ochii în zare, încercând să dibuiesc pe cer măcar o umbră de întuneric. Și nu era
niciuna, oricât aș fi căutat. Chiar și trecut de 11 noaptea, lumina de afară
era năucitoare. Am vrut să imortalizez cumva asta, să fac niște poze, să arăt și
alor mei ce înseamnă să te referi la ”noapte” fără să fie întuneric. Dar cum să fac
poze unei zile care ar fi trebuit să fie noapte, cum să fotografiez lumina în
sine? Ce s-ar fi putut vedea în acea fotografie? Niște dealuri, niște case,
câte un om umblând somnambulic pe stradă? Să încerc să fotografiez un soare
care se încăpățâna să nu apună, de parcă Pământul ar fi devenit deodată plat?
Aș fi putut face o fotografie având activată funcția care imprimă automat data
și ora la care a fost făcută, dar eu voiam o poză, nu o dovadă a ceea ce vă
spun.
Mergeam la
culcare ca și când m-aș fi dus să ațipesc cât pentru un somn de frumusețe, încă
destul de fresh și neademenită de perspectiva de a dormi o noapte albă întreagă
(că nu pot să zic până dimineață, care dimineață?). Fără să am parte nici măcar
de o înserare cumsecade, aveam senzația că merg la somn o dată cu găinile, deși
la norvegieni probabil și găinile au alt ritm biologic. În dormitor trăgeam
cu nădejde storurile bleumarin, luptându-mă să acopăr cât puteam mai bine razele
de lumină ce răzbăteau printre acestea și tocurile geamurilor. Mă deșteptam de
mai multe ori peste noapte, chiorându-mă către ferestre, doar-doar voi pricepe
din ochi dacă e cazul să mă trezesc deja sau nu. De fiecare dată trebuia însă
să verific ceasul, timpul cu fracțiunile sale rămăseseră în sarcina acestui
mecanism, nu mai funcționau declick-urile alea care se activează natural în
creier atunci când ”se crapă de ziuă” sau odată cu ”mijitul zorilor”. Pierdusem
dintr-o dată și o serie întreagă de expresii românești și raportarea la
acestea.
M-am minunat
de aceste nopți albe în fiecare zi din cele șapte petrecute acolo. Înainte să
plec în Norvegia glumeam spunând că îmi doream să văd măcar o auroră boreală
și-un fiord. Fiorduri am văzut cu gârla, le-am străbătut cu barca, cu
feribotul și chiar am intrat cu picioarele goale în apele lor nici măcar foarte
reci, în care localnici rozalii se aventurau deja la scaldă. De aurore nu am avut parte, că astea-s
de-ale zeilor, așa, nu sunt chiar pentru muritori. Dar pentru nopțile
astea albe chiar nu fusesem pregătită. Voi mai vedea orașe mari, străine, ape
adânci și reci, parcuri și bărci dar zile nesfârșite ca acolo, puțin probabil!
Poate găinile
norvegiene or face ouă mai multe și chiar cu două gălbenușuri, poate petrolul din
mările lor îi ține fericiți dar mie mi-au lipsit nopțile mele, mai cinstite, în
care, pe întuneric, eliberez melatonină, serotonină și toți hormonii fericirii
care sunt.
Căci într-o
noapte în care-i noapte sigur se întâmplă lucruri mai interesante decât într-o
noapte în care e întotdeauna zi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Ai avut un gând anume pentru care te-ai oprit aici? Ai vrea să-mi spui ceva? Ok!
Pe mine mă găsești aici. De ce să nu-mi vorbeşti?