Dor

 Poate să fi fost zile întregi în care tânjeam de dor, poate să fi fost doar câteva clipe, însă mă topea acea așteptare nesfârșită, era durere surdă, căci nu știam pe atunci ce e acela dor. Mi se lipea parcă privirea de ochiurile de geam ale ferestrei prin care aș fi putut să-l văd venind, poate, cu trei minute mai devreme  înainte să aud poarta deschizându-se să intre el, călare pe bicicletă. Așa venea tata, pe bicicletă. Nu îmi amintesc ce se întâmpla apoi, dacă vorbeam cu el, ce îi povesteam, nu știu dacă îi promiteam că sunt cuminte până avea să vină data viitoare, am reținut numai că îl așteptam cu nerăbdare și fără să protestez.    

     Nu mă plângeam că m-am plictisit în casa mică de la țară, nu sufeream că eram doar eu și cu mamaia, pentru că nici nu mă plictiseam și nici nu îmi trebuia o companie specială, nu îmi doream decât să vină tata, deși nu aveam să plec înapoi cu el.

      Și până la urmă chiar a plecat de tot, iar eu m-am învățat să nu îl mai aștept, căci de acum doar el mă poate aștepta pe mine.

     De dor, mi s-a întâmplat chiar ieri să izbucnesc în plâns și-am plâns cu lacrimi înnodate pe bărbie. 

     Și încă mi-a mai fost în viața asta dor, și îmi mai e și acuma, însă mi-am zis că eu am să pot face asta, eu sunt puternică și am învățat să aștept. Căci știu că abia încheiată așteptarea, se risipește dorul, de parcă n-ar fi fost.

     Dar mi-am promis că nu o să mai las să-i fie dor de mine nimănui. Și de aceea scriu mesaje, dau telefoane, scriu mailuri, trimit scrisori, chiar scriu. 

     Căci dorul doare și rănește, trebuie să te porți frumos cu el, e viu, intens și e neiertător. Prefer de zece ori mai mult să spun că te iubesc decât să-ți spun cât dor îmi e de tine.

Nopțile albe nu aduc fericirea

Fiord

Nopțile albe ale Norvegiei m-au lăsat cu ochii în zare, încercând să dibuiesc pe cer măcar o umbră de întuneric. Și nu era niciuna, oricât aș fi căutat. Chiar și trecut de 11 noaptea, lumina de afară era năucitoare. Am vrut să imortalizez cumva asta, să fac niște poze, să arăt și alor mei ce înseamnă să te referi la ”noapte” fără să fie întuneric. Dar cum să fac poze unei zile care ar fi trebuit să fie noapte, cum să fotografiez lumina în sine? Ce s-ar fi putut vedea în acea fotografie? Niște dealuri, niște case, câte un om umblând somnambulic pe stradă? Să încerc să fotografiez un soare care se încăpățâna să nu apună, de parcă Pământul ar fi devenit deodată plat? Aș fi putut face o fotografie având activată funcția care imprimă automat data și ora la care a fost făcută, dar eu voiam o poză, nu o dovadă a ceea ce vă spun.

Mergeam la culcare ca și când m-aș fi dus să ațipesc cât pentru un somn de frumusețe, încă destul de fresh și neademenită de perspectiva de a dormi o noapte albă întreagă (că nu pot să zic până dimineață, care dimineață?). Fără să am parte nici măcar de o înserare cumsecade, aveam senzația că merg la somn o dată cu găinile, deși la norvegieni probabil și găinile au alt ritm biologic. În dormitor trăgeam cu nădejde storurile bleumarin, luptându-mă să acopăr cât puteam mai bine razele de lumină ce răzbăteau printre acestea și tocurile geamurilor. Mă deșteptam de mai multe ori peste noapte, chiorându-mă către ferestre, doar-doar voi pricepe din ochi dacă e cazul să mă trezesc deja sau nu. De fiecare dată trebuia însă să verific ceasul, timpul cu fracțiunile sale rămăseseră în sarcina acestui mecanism, nu mai funcționau declick-urile alea care se activează natural în creier atunci când ”se crapă de ziuă” sau odată cu ”mijitul zorilor”. Pierdusem dintr-o dată și o serie întreagă de expresii românești și raportarea la acestea.

M-am minunat de aceste nopți albe în fiecare zi din cele șapte petrecute acolo. Înainte să plec în Norvegia glumeam spunând că îmi doream să văd măcar o auroră boreală  și-un fiord. Fiorduri am văzut cu gârla, le-am străbătut cu barca, cu feribotul și chiar am intrat cu picioarele goale în apele lor nici măcar foarte reci, în care localnici rozalii se aventurau deja la scaldă. De aurore nu am avut parte, că astea-s de-ale zeilor, așa, nu sunt chiar pentru muritori. Dar pentru nopțile astea albe chiar nu fusesem pregătită. Voi mai vedea orașe mari, străine, ape adânci și reci, parcuri și bărci dar zile nesfârșite ca acolo, puțin probabil!

Poate găinile norvegiene or face ouă mai multe și chiar cu două gălbenușuri, poate petrolul din mările lor îi ține fericiți dar mie mi-au lipsit nopțile mele, mai cinstite, în care, pe întuneric, eliberez melatonină, serotonină și toți hormonii fericirii care sunt.

Căci într-o noapte în care-i noapte sigur se întâmplă lucruri mai interesante decât într-o noapte în care e întotdeauna zi.