Nu am avut noroc să stau la geam în avion. Pe locul mult râvnit se prefăcea că doarme un italian cvasi neveritabil, blond spălăcit, indiferent la àcele pe care părea că mă aşezasem eu. Tot încercând să văd ceva pe lângă bila lui decolorată, n-am rezistat şi i-am comunicat în pavilionul auricular precis: "La întoarcere te asigur că o să-mi iau bilet la geam!"
Am colindat noaptea pe străzi, am savurat gelato de màlaga, pistacchio şi stracciatella, aşa, cât de-o extravaganţă, am văzut Colosseum-ul din lateral, acoperit de schele, Fontana di Trevi seacă, înfășurată în folii de polietilenă și Piaţa Spaniei pe jumătate în renovare, pustie. Era trecut de 12 noaptea, la ora aia, în faţa treptelor celebre, mai circula doar o maşină de gunoi ce încărca raccolta differenziata. Și uite aşa mi-a picat fisa că obiectivele astea de bifat obligatoriu într-un voiaj la Roma, fără forfota turiştilor şi fără lumini spectaculoase, sunt numai pietre reci, că noi am proiectat în ele vise de măreţie, dorinţe a căror împlinire o momim cu un bănuţ ori mai banalul şezut în fund pe nişte scări care să ne amestece în mulţime, să ne simţim şi noi cosmopoliţi.
Şi am văzut Panteonul şi am căzut pe spate. Am chirăit cu fetele, am făcut poze, am încercat să desluşim ce scrie pe frontispiciu (Agrippa), până am citit pe zidul unui bar vecin că trebuie să vorbim în linişte şi cu fereală în aria respectivă, pentru că pe acolo odihnesc pe veci primii doi regi ai Italiei. Şi n-am fi vrut să deranjăm pe cineva...
Am vrut să ne întoarcem cu metroul, însă era închis demult şi am rătăcit prin subterane ca în filmul lui Scorsese, After Hours.
Am revăzut oraşul la lumina zilei şi m-am simţit furnică lângă Colosseum, m-am învârtit în admiraţie pe lângă Altare della Patria, fără să ştiu exact ce contemplam, am fost femeie dacă lângă Columna lui Traian şi am tratat cu indiferenţă boutiq-urile de lux înşirate pe Via del Corso.
În faţa Vaticanului învăluit în noapte m-au încercat gânduri pioase şi m-am simţit recunoscătoare că aveam o piaţă întreagă aproape numai pentru mine. N-am să îi socotesc aici pe cei câţiva carabinieri care priveau sideraţi la cele două colege ale mele care, desculţe, săreau în sus ca să-şi imortalizeze desprinderea de Terra într-o poză.
Am văzut panorama Romei strălucind în noapte de pe Colle, Grădina de Portocali, Circo Massimo şi vizorul magic din Poarta Templierilor prin care se vedea în zare cupola Vaticanului. Mi-aş fi vârât bucuroasă mâna în Bocca della Verità, dar ce să vezi, când eram gata să îmi demonstrez sinceritatea, obiectivul era deja închis. La Roma doar la lumina zilei se află adevărul.
N-am să spun tot, dar spre final recunosc cinstit că nici la întoarcere nu am prins loc la geam. Şi recunosc şi că, fără aparatul de fotografiat, mi-a scăpat o mulţime de chestii neobişnuite. Măcar le-am văzut, aşa cum ziceam mai sus, cu ochiul meu direct, cu inima.
Foto sus: detaliu de la intrarea in Abitart Hotel
Am vrut să ne întoarcem cu metroul, însă era închis demult şi am rătăcit prin subterane ca în filmul lui Scorsese, After Hours.
Am revăzut oraşul la lumina zilei şi m-am simţit furnică lângă Colosseum, m-am învârtit în admiraţie pe lângă Altare della Patria, fără să ştiu exact ce contemplam, am fost femeie dacă lângă Columna lui Traian şi am tratat cu indiferenţă boutiq-urile de lux înşirate pe Via del Corso.
În faţa Vaticanului învăluit în noapte m-au încercat gânduri pioase şi m-am simţit recunoscătoare că aveam o piaţă întreagă aproape numai pentru mine. N-am să îi socotesc aici pe cei câţiva carabinieri care priveau sideraţi la cele două colege ale mele care, desculţe, săreau în sus ca să-şi imortalizeze desprinderea de Terra într-o poză.
Am văzut panorama Romei strălucind în noapte de pe Colle, Grădina de Portocali, Circo Massimo şi vizorul magic din Poarta Templierilor prin care se vedea în zare cupola Vaticanului. Mi-aş fi vârât bucuroasă mâna în Bocca della Verità, dar ce să vezi, când eram gata să îmi demonstrez sinceritatea, obiectivul era deja închis. La Roma doar la lumina zilei se află adevărul.
Stiu draga mea ce ai simtit cu locul din avion!!!
RăspundețiȘtergereEu am patit-o mai urat....am intrat printre primii si aveam la libera alegere locul unde doream sa ma asez, iti dai seama, multe locuri la geam, toate ravnite de ceilalti. Eu m-am indreptat repede spre un loc liber la geam din mijlocul avionului, dar o tipa blonduta m-a strigat sa vin langa ea. Am ramas placut surprinsa si nu am stat mult pe ganduri...am renuntat la locul meu frumos si m-am indreptat spre ea, desigur tot inspre locul de la geam de pe randul ei.
Cand am ajuns insa, ea imi zice cu zambetul pe bune: " sa stii ca la geam stau eu!"
Mi-a stricat tot zborul...si mai urat mi s-a parut ca ea a mai fost cu avionul, nu era curioasa deloc, eu insa am privit cu nostalgie si cu gatul intins peste ea.
Eu cred că indiferent cât de mult ar fi călătorit cu avionul, locul la geam rămâne pentru unii un fel de status social. E vorba de locul în sine și nu de bucuria pe care ți-o poate aduce el. E vorba despre poziția privilegiată pe care simt că o au față de ceilalți călători înghesuiți până la urmă în aceeași aeronavă, la comun. Iar miniferăstruica aceea, pentru mine, face diferența între a mă simți ca în tramvaiul 16 sau într-un zbor vrăjit.
RăspundețiȘtergere